Poveste pentru plângăcioși

Mi-am vizitat tatăl cum o fac săptămânal sau funcție de situație chiar mai des și arareori la distanță mai mare. Cu greu, cu cuvinte puține și detalii și mai puține i-am adus la cunoștință o situație neplăcută de acasă (el nefiind acasă de ceva vreme) pe care am tot amânat să i-o spun și despre care el mă atenționase, îmi dăduse de grijă, îmi dăduse indicații și chiar îmi spusese ce să fac/cum să procedez. L-am văzut cum se schimbă la față când i-am zis, cum își schimbă starea, am văzut cum dezamăgirea și supărarea încep să se instaleze 😪… apoi a început să mă întrebe detalii despre „problemă”, bineînțeles reamintindu-mi că mi-a spus cum/ce trebuia să fac … Eu i-am răspuns la întrebări rapid și evaziv, ca și cum nu ar fi ceva prea grav și am încercat să tot schimb subiectul cu multă „măiestrie”, iar el a înțeles foarte bine și a renunțat destul de repede la o discuție aprofundată pe marginea subiectului fierbinte, mai ales că din „subtilitățile” mele se înțelegea că problema este în curs de rezolvare. Am vorbit apoi despre copii, frate, familie ca de obicei, despre noutăți și mici bârfe. De data asta nu mi-a mai spus glume de prin revistele lui cu integrame, sau de prin ce a mai citit… Mi-a spus că tocmai are meci Iașul, i-a schimbat soțul meu ora în telefon, mi-a mai reamintit că am uitat să îi aduc câteva chestii pe care mi le ceruse cu câteva zile în urmă , timp în care eu am rămas tăcută… apoi a spus:

  • „Se vede că ești obosită. Bine copii, mergeți!”
  • „Bine tata! Vorbim! Te pupăm acum!”
  • „Pa și să știi că nu mă mai supăr pe tine că nu mai avem timp să ne împăcăm” zice zâmbind cu iz de glumă .
  • „Bine, bine…” zic eu zâmbind și mă întorc să plec.

Mi-au țâșnit lacrimile instantaneu… Încă nu m-am liniștit. El nu știe ce impact au avut vorbele lui… Soarele mă ardea din ce în ce mai tare și îmi simțeam fața de jăratec… am vrut să mă întorc să-i mai spun ceva, dar starea mea emoțională nu-mi permitea și nici nu știam ce să-i mai spu … nici acum nu aș ști și cred că o să rămână așa.

Despre Roxana

A început să scrie pe Facebook şi, încurajată fiind de comentariile ce apăreau la postările sale, a trecut "pe curat", adică pe acest blog, anumite frământări, impresii, povestiri personale.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.