Dar…

În copilăria mea la țară am tot auzit de expresia „avea/are darul băuturii”. Nu știu dacă trebuia să mai precizez că am copilărit și am trăit la țară până să vin la facultate și să rămân definitiv la Iași, adică nu știu dacă definitiv, dar deocamdată nu am alte planuri.

Deși considerată în accepțiunea generală (expresia la care mă refer în prima propoziție) ca ceva rău să ai „darul băuturii” mie mi s-a părut că sună bine. Un dar din punctul meu de vedere este un dar, adică ceva bun/frumos/special. Faptul că totuși fiecare dintre noi are slăbiciuni și probabil ca să nu pară chiar că este ceva grav (asta cu băutul alcoolului) s-a gândit un „iubitor al paharului” să zică că este un „dar”. Și cred că a fost genial și avea un suflet bun!  Spun asta, dar știu că sunt destui care sunt de altă părere.

În timp și în zilele noastre să știi să bei, să apreciezi, să asociezi un pahar de vin, sau orice altă băutură cu mâncarea a devenit o artă. Există școli costisitoare care te învață și asta.

De cele mai multe ori se punea/pune egal între expresia „darul băuturii” și alcoolism. Eu știu că alcoolismul este o boală care poate fi tratată sau nu, o boală foarte grea și distrugătoare. Nu consider că sunt unul și același lucru.

Darul băuturii este un dar pe care îl poți avea (moștenit) sau îl poți dobândi. Deci dacă îl ai poți să te folosești de el sau nu. Depinde cum ești construit psihic, fizic, emoțional etc. și cât îți dorești să aprofundezi .

Se mai zice că alcoolul dăunează grav sănătății (pe lângă sare, zahăr și grăsimi) bineînțeles în cantități prea mari, dar uneori „dăunează bine” (vorbă auzită la tata  zic eu și nu mai intru în amănunte despre asta ).

Nu știu exact de ce mi-a venit să scriu despre asta, „dar” este doar abordarea mea „proprie și personală”. De fapt cred că ultimul eveniment la care am fost, un concert al unui artist care îmi place și care artist era un pic abțiguit, dar foarte bine îi venea și foarte frumos a prestat mi-a readus din amintiri vorba cu darul .

Dar zic să ne bucurăm de darurile pe care le avem fiecare și să trăim mulț’ ani fericiți! 🍷

Despre Roxana

A început să scrie pe Facebook şi, încurajată fiind de comentariile ce apăreau la postările sale, a trecut "pe curat", adică pe acest blog, anumite frământări, impresii, povestiri personale.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.