Frământări naive

M-a obosit foarte tare frământarea asta politică pentru alegerea președintelui țării… 😭

Eu vreau bine pentru țara asta pe care o iubesc și așa cred că vrem toți. Nu înțeleg de ce se procedează împotriva nației uneori 😭😭😭

Știu că pot să mă exprim prin vot și am votat întotdeauna. Știu că trebuie să avem Președinte, Clasă politică, dar tot nu înțeleg când se fac strategii și lucruri care ne duc în jos, ne discreditează ca oameni și ca politicieni indiferent de culoarea politică… 😭

Pentru mine e foarte greu să fiu cetățean de rând, să-mi fac mereu speranțe … să fiu dezamăgită, să sper în continuare și tot așa… 😭 De ce se spune că politica este o curvă și de ce ar trebui să fie așa…?
Avem atâția oameni deștepți, muncitori, buni, profesioniști care ar putea face treabă excelentă și lucrurile ar putea să meargă bine, dar parcă se dorește mereu luptă „pentru că”: putere, bani, orgolii 😭 și nu știu nici măcar dacă asta e ordinea… offff 😭

Poate că nu am eu nivelul intelectual să înțeleg o serie de lucruri mai ales din sfera politică și poate că nici nu ar trebui să mă exprim în necunoștință de cauză , dar mi se rupe inima când știu sigur că putem să avem o soartă mai bună ca nație pentru că avem cu ce.

Mi se rupe inima când știu că străbunicii mei s-au răsculat la 1907 pentru că le ajunsese cuțitul la os, pentru că erau responsabili de familie, de viitorul ei și de viitorul nației, pentru că trebuia să ia atitudine și au fost un exemplu de dârzenie.

Mi se rupe inima, mă simt atât de neputincioasă și de rușinată că nu pot face mai mult … să fie și ei mândri că nu s-au răsculat și nu au murit pentru niște marionete .

Astea sunt frământări de-ale mele, de-ale unui naiv și nu reușesc să mă limpezesc încă… Aștept ziua în care o să fiu împăcată că fac ce trebuie și lucrurile funcționează spre binele nației noastre!

Doamne Ajută-ne!

Despre Roxana

A început să scrie pe Facebook şi, încurajată fiind de comentariile ce apăreau la postările sale, a trecut "pe curat", adică pe acest blog, anumite frământări, impresii, povestiri personale.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.