Managementul (empiric) al situațiilor de criză pe vremea CAP-ului – titlu bombastic

Anul ăsta celebrăm 30 de ani de la căderea lui Ceaușescu (mi-ar plăcea să cred că și a comunismului). Înainte să mă nasc eu și după (și nu pot delimita o perioadă exactă, dar să zicem din anii ’70 până la Revoluția din ’89…), vremurile au fost mai grele, dar au avut farmecul lor, fiindcă oamenii se străduiau să-și facă viața frumoasă așa cum puteau, găsind soluții în ciuda restricțiilor care existau, uneori chiar cu mărunte șmecherii. Ce mi se pare mie foarte important este că au reușit să-și păstreze simțul umorului. Erau mulți oameni necăjiți, în sensul că nu aveau mari averi, bani, pământ, că pământul era luat la Colectiv și fiecare se descurca cum putea. Le-au mai rămas totuși grădinile de pe lângă casă, pe care nu le-au luat unora, altora – care aveau grădina „prea” mare – le-au luat o bucată și au mai dat un lot cuiva. De exemplu, ca să ne păstrăm grădina întreagă, tata mergea (în afara serviciului) și lucra la „Bază”, care ținea tot de CAP, la lopătat grâu, iar noi îl întrebam de fiecare dată când îl vedeam că își ia lopata: „ce faci tata, pleci la lopătat?”  Pentru cine nu știe, lopătatul grâului se făcea pentru că grâul se recolta înainte să fie uscat corespunzător, trăgea mai greu la cântar și dădea bine la raportare, dar ca să se usuce și să nu se „aprindă” (adică să se strice printr-un fel de fermentare), de două ori pe zi îl întorceau cu lopețile, odată până la amiază și încă odată până seara, asta câteva zile până se ajungea la umiditatea corespunzătoare pentru a fi transportat în silozuri sau către alte destinații. Astfel, fiecare își cultiva în grădina pe care o avea sau care îi rămăsese, câte puțin din toate: porumb pentru sfânta mămăligă, iar printre rândurile de porumb se puneau fasole, dacă aveai grădina mai mare puteai să îți permiți să pui un culoar de fasole și următorul să îl lași liber, dacă nu, puneai fasole pe fiecare culoar de porumb de te treceau toate apele la prășit, apoi cartofi, zarzavaturi întotdeauna, rădăcinoase, obligatoriu ceapă și usturoi, spontan mai creșteau urzici, ștevie, lobodă prin toată grădina, hrean (trebuia să fie pentru murături și salata de sfeclă roșie), legume de toate felurile, un pic de vie era musai să fie, câțiva pruni și alte soiuri de pomi fructiferi… Așa te puteai descurca să ai ce pune pe masă. Ca să ai și proteină animală în farfurie, aproape toată lumea creștea pe lângă casă orătănii, porc/porci, oi, vacă (măcar una la câteva case tot exista, de puteai să cumperi lapte) și toate astea trebuiau declarate, trebuia să duci lapte la contract, ouă etc., nu aveai voie să sacrifici animalul propriu, mai ales vita, porcul, că dacă te turna cineva venea miliția și te lua, ce-ți făcea nu știu exact, dar toată lumea se temea (că s-a făcut și pușcărie pentru așa ceva). Ce era greu iarăși, era mai greu peste iarnă cu nutrețul pentru animale și de aia era foarte prețios fânul – dacă îl aveai sau dacă reușeai să îl obții. Tot de la tata știu că pentru a avea nutreț pentru iarnă se ducea la cosit pe fânețele CAP-ului și primea 3 din 10 căpițe de fân cosit. La fiecare gospodărie care avea ovine, bovine, cabaline existau căpițe sau/și stoguri de fân, glugi sau/și stoguri de strujeni, deasemeni și de lucernă sau luțărnă care era superioară calitativ ca și nutreț. Cam în asta constau averile pe atunci. Bine, erau și unii mai bogați de atât, descurcăreții vremilor respective, ca și astăzi, dar totuși parcă nu chiar așa de descurcăreți ca azi.

Dacă se întâmpla o nenorocire pe vremea aceea, ca de exemplu să-ți ia foc stogul… era foarte grav, că nu mai aveai cu ce să-ți hrănești animalele și în consecință rămâneai fără sursele de hrană pentru familie (că de la magazine nu prea aveai ce să iei) și din nefericire se mai întâmplau asemenea accidente  . Știu destule povești de felul acesta, oamenii ajungând uneori să-și sacrifice animalele sau să le vândă.

Odată a luat foc  casa vecinilor, o casă bătrânească cu două odăi, acoperită cu „stuh” (adică stuf), iar riscul să ia foc și prin împrejurimi era mare. Fiind mai multe femei la casa respectivă începe o panică totală și generală, iar singura modalitate de a da alarma (că telefoane erau încă foarte puține) era să începi să țipi, să alarmezi vecinii, apoi vecinii vecinilor alarmau următorii vecinii și toată lumea sărea în ajutor, în cazul de față vecinii cu gălețile cu apă au început să își facă apariția să ajute la stingerea focului. La toate fântânile din apropiere se scotea cu viteză ciutură după ciutură apoi se alerga cu băgare de seamă spre incendiu astfel încât să nu se verse prea mult până la destinație, dar focul fiind deja foarte întețit, nici flăcările și nici panica nu se diminuau…. Una dintre vecinele cu paguba alerga de zor cu gălețile dus-întors la fântâna vecinului de alături – că ele nu aveau fântână. La una dintre „ture”, când vecinul scotea și el apă pentru a nu știu câta oară, ea profită de ocazie și îi spuse grăbită și precipitată lasând gălețile acolo: „Bădie Costică, mai scoate matale câteva găleți de apă că eu mă duc să mai răcnesc oleacă” . Știu că este de râsu-plânsu . Așa a putut ea reacționa în momentul ăla și nu știu dacă a fost greșit, dar a rămas de pomină.

Ca și alte întâmplări pline de învățătură și de morală și aceasta este una dintre cele care mi-au/ne-au rămas întipărite în memorie, iar mesajul îl folosim de multe ori, în contexte diverse , de exemplu când îl rog pe al meu soț să spele vasele că eu „trebuie” să mă uit la un film sau am altă „treabă importantă” și el îmi spune: „… a, tu trebuie să mai răcnești un pic” . Evident că nu sunt comparabile situațiile  și eu o fac de dragul amuzamentului. Oricum în zilele noastre exemplul exploatatorului care îți dă impresia că îți face un serviciu că te lasă să îi faci treaba și mai merită și niște aplauze la final este mult mai întâlnit și mai cizelat , dar această ultimă propoziție e un pic din altă poveste, este mai mult o „cugetare” de-a mea … de! 🙈🙃

Foto: Ludovic Bassarab, Întoarcerea carelor cu fân

Despre Roxana

A început să scrie pe Facebook şi, încurajată fiind de comentariile ce apăreau la postările sale, a trecut "pe curat", adică pe acest blog, anumite frământări, impresii, povestiri personale.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.