Nostalgii în Ajun de Crăciun

Mi-e dor să ies la colindat, așa cum o făceam an de an în copilărie, adolescență și prima tinerețe  acasă la țară cu ceata de vecini când eram mai mici, apoi compoziția cetei modificându-se în timp, devenind ceata de vecini, prieteni, prieteni ai prietenilor, veri, veri de-ai verilor, colegi de liceu, de facultate etc.

Când eram mici (de grădiniță) ne duceau mama și tata cu colindul pe la vecini, rude, prieteni. Îmi aduc aminte cât de înfofoliți eram: cu urson, cu pantaloni de lână împletiți de mama, vestă de lână, mănuși de lână, căciulă, fular, toate făcute de mâinile iscusite și neobosite ale mamei care mai ales iarna împletea pentru noi și nu numai, lucruri extraordinar de frumoase, folosind tot felul de culori și modele ❤️. Încă mai am lucruri făcute de ea.

Când am mai crescut (prin școala primară) mergeam cu fratele meu și cu gașca din vecini la colindat pe strada noastră care fiind și stradă principală, foarte mare… aveam mult de colindat, dar nu reușeam să mergem la toate casele, deși ne-ar fi plăcut. Mai tot timpul era foarte frig, zăpadă, gheață și ajungeam înapoi acasă cu mâinile și picioarele înghețate, nasul roșu degerat, în schimb aveam buzunarele pline de bănuți și punga plină cu colaci, mere, pere, nuci, bomboane etc.

Într-un an am ajuns la nana mea cu colindul doar eu cu Tudor (fratele meu). Am colindat noi frumos și apoi nana ne-a luat în casă să ne servească cu ceva și să ne răsplătească. Ne-am bucurat foarte tare, mai ales că deja eram înghețați. La nana era cald, plăcut, avea (și are și acum când mai trec pe la ea) ceva dulce extraordinar de bun întotdeauna făcut de ea, atunci avea cozonac, albă ca zăpada, plăcinte și mai prăjea niște carne 😋. Cât ne punea pe masă bunătățile ne-a întrebat ce vrem să ne aducă Moș Gerilă ? Eu am spus ceva ce nu mai ține nimeni minte … dar Tudor s-a ridicat frumos în picioare (așa cum eram învățați la școală) cu mâinile lipite de corp și a spus cu intonație: ” eu vreau să îmi aducă Moș Gerilă o rachetă cu rază medie de acțiune”  lucru auzit pe la Vocea Americii sau Europa liberă pe care le ascultam cu bunicul de la tata, seara când rămâneam pe la ei. Și ca să nu fie de pomină numai el, mâncând noi acolo, nana tot făcea niște cărniță și ne punea apoi pe masă, dar era atât de bună și noi flămânzi – că până se întorcea cu spatele noi goleam farfuria – iar la un moment dat nu mai era nimic în farfurie, și mai poftind la cărnița respectivă, de data asta mă ridic eu frumos în picioare, cu o bucată de pâine în mână și spun politicos: ” nana, mie mi-a mai rămas pâiniță” ☺️, iar nana ne-a mai adus niște cărniță . Și acum când mă duc la nana râdem de ne prăpădim și uneori mă întreabă dacă mi-a mai rămas pâiniță .

Doamne, câte amintiri frumoase, caraghioase, originale mai bine spus din copilărie și numai… Mai am …
Când am mai crescut, și în gașcă eram o combinație de liceeni și studenți, serile de colindă erau mult mai intense deja ☺️. Eram câte 15-20 și mergeam unii pe la alții, se servea deja și vin… altă distracție . Umblam numai pe jos și ne duceam și la prietenii din satele vecine, care nu erau la doi pași. Odată ne-am dus (pe jos) la un prieten într-un sat vecin la vreo 6 km prin niște nămeți cel puțin până la brâu și ne-am întors bineînțeles tot pe jos, numai că la întoarcere era și viscol… dar mi-aș mai dori vremea aceea…
Astăzi a fost o zi cu o vreme mohorâtă, bolnăvicioasă din punctul meu de vedere  și nu mi-a plăcut  poate de aia mi-am adus aminte de zăpezile de altădată .

Vă doresc tuturor Crăciun cu voioșie și bucurii, cu sănătate, cu dragoste și cu tot ce este mai bun pentru fiecare! ❤️🌲🎅🤗

Despre Roxana

A început să scrie pe Facebook şi, încurajată fiind de comentariile ce apăreau la postările sale, a trecut "pe curat", adică pe acest blog, anumite frământări, impresii, povestiri personale.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.