De azi și de ieri

  • Ce facem, ieșim și noi undeva weekendul ăsta?
  • Unde vrei să mergem?
  • Păi hai la munte să mai vedem și noi niște zăpadă, mâncăm un păstrăv direct la păstrăvărie, ne aerisim, ne plimbăm, ne bucurăm de peisaj…
  • Ok!

Căutăm repede o cazare pe unul din site-urile de profil, ne punem ceva în bagaj, ne urcăm în mașină și plecăm. Alimentăm la ieșirea din oraș sau dacă mai este benzină în rezervor la una dintre următoarele benzinării de pe traseu. În mașină este cald și bine iarna, răcoare vara, fiindcă ai climatizare și îți reglezi cum vrei temperatura.

Când eram eu copil, altfel stăteau lucrurile. Aveam mașină, dar nu era benzină suficientă niciodată. Aveai un tichet prin care îți era repartizată o cotă lunară de benzină care se încadra între 8 l până la 15 l în lunile bune și alimentam de la Botoșani (că la noi nu era benzinărie, era la Hârlău mai aproape, dar era în alt județ), iar până la Botoșani sunt 30 de kilometri față de noi, plus încă 30 la întoarcere, deja consumai mult numai să alimentezi. Uneori se ducea tata cu altcineva cu mașina și lua benzină într-o canistră, iar luna următoare lua el pe altcineva, cu mașina noastră. Benzina, după ce că era foarte, foarte puțină, era și proastă. Îmi aduc aminte că dacă găseau ai mei benzină de 98 (ceea ce nu prea se întâmpla) era mare fericire, te umflai în pene și te lăudai la toți că ai benzină de 98 în rezervor, dar fiindcă era necesar să circuli trebuia să te descurci cumva, așa că puneai în rezervor ce găseai. Tata mai cumpăra gazolină (folosită la topirea bitumului), iar la una din dățile când circula pe bază de gazolină i-a luat foc toba și mergea „cu reacție”. Noroc că l-a atenționat cineva la timp. A coborât din mașină, a scos barosul din portbagaj și i-a aplicat două lovituri tobei, care a căzut secerată  pe asfalt, apoi tot cu barosul a târât-o în cea mai apropiată baltă, unde acesta și-a dat obștescul sfârșit. După ce a plecat fără tobă (la Hârlău) l-a oprit miliția să-l amendeze pentru deranjarea liniștii publice, fiindcă huruia ca un avion cu patru motoare, la decolare.

Altă variantă de carburant era un amestec, zis „matrafox” , realizat din condens de la sondele de gaz metan care era inodor și incolor (și se folosea pentru combustibilul de avioane) amestecat cu benzină de 75. Bineînțeles că de la toate combinațiile care se foloseau pe post de carburant, toată ziua trebuia reparat ceva la mașină… Nu mi se poate șterge din memorie cum plecam la drum și din când în când, destul de des, opream (mama conducea), iar tata cobora și sufla în „jigleoare” (așa înțelegeam noi cuvântul, corect fiind jiclor) să le desfunde, de-i lua foc mustața , apoi mai mergeam o bucată și iar opream și iar… Tata nu purta mustață, dar există povestea, odată veneau dinspre Câmpulung Moldovenesc cu un cumătru, care avea mustață, iar când au ajuns acasă, fiindcă tata conducea și cumătrul cobora să sufle în „jigleoare”, cumătrul avea mustața pârlită, încrețită, tocită… nu numai că te pufnea râsul, dar nu te mai puteai opri din râs, mai râdeai și când îți aduceai aminte, mai râd și azi, deși nu e chiar de râs…

Mai erau și bujiile… tot timpul se schimbau bujiile… de ce? Cred că tot de la carburantul prost se stricau … Și mai era și bateria care te lăsa când îți era lumea mai dragă, iar când mașina stătea în curte, bateria stătea la încărcat.

Dacă voiam să plecăm, sau să ne întoarcem „Dumineca”, trebuia să avem grijă dacă putem circula în Duminica respectivă deoarece se circula prin rotație: într-o Duminică circulau cei care aveau număr „cu soț” la mașină, adică se termina numărul cu o cifră pară, iar în Duminica următoare circulau cei „fără soț”, deci numărul se termina cu o cifră impară. Mașina pe care am avut-o când eram copil era Dacia 1310, Alb 13 și avea număr cu soț . Era dotată și cu un sistem cu aerotermă care putea încălzi mașina, asta la început, când era nouă, apoi în timp s-a stricat, iar iarna era frig în mașină și vara cald.
Oricum era mare lucru că aveam mașină . Când au adus mașina eram în stare să dormim în mașină. Stăteam în mașină toată ziua dacă se putea, ne jucam numai în mașină, dădeam la manivelă și deschideam și închideam geamurile până oboseam, mai veneau și prietenii din vecini să ne jucăm în mașină … până când ceda mama și ne găsea ceva de treabă .

Deci … de la ce m-am luat? Așa, cu ieșitul… Acum dacă trebuie să evităm aglomerația, mai stăm și noi pe acasă și mai povestim. Eu mai pun mâna și mai și scriu. Important este să ne bucurăm de viață așa cum este, să găsim tot timpul ceva care să ne bucure în orice facem!

Și fiindcă nu am plecat nicăieri weekendul ăsta am să ies cu ai mei la Grădina botanică fiindcă văd că e frumos, deși va fi aglomerat, tot frumos e.

Primăvară senină, parfumată, însorită, veselă, cu verdeață, flori, ciripit și zumzet neîncetat de fericire tuturor!

Despre Roxana

A început să scrie pe Facebook şi, încurajată fiind de comentariile ce apăreau la postările sale, a trecut "pe curat", adică pe acest blog, anumite frământări, impresii, povestiri personale.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.